Ziua în amiaza
mare suntem furaţi de votul nostru pro-european din 30 noiembrie 2014 şi ne
facem a nu vedea că ni se răpeşte una din ultimele speranţe. Să fie clar pentru
toţi: tăcerea cetăţenilor naşte monştri. Despre ce este vorba?
Cunoaştem cu
toţii că alegătorii şi-au spus cuvântul la urne şi au oferit 55 de mandate, din
101, pentru cursul european al R.Moldova şi implementarea Acordului de Asociere
RM-UE. Foarte mulţi alegători, amintindu-şi de perioada de guvernare, s-au
ţinut cu mâna de nas când au intrat în cabina de votare, dar conştientizând că
votul se dădea între Rusia coruptă şi Europa civilizată, cetăţenii s-au văzut
nevoiţi să mai dea o şansă formaţiunilor politice din fosta Alianţă, deşi, evident,
nu meritau. La fel, este adevărat, că mulţi alegători dezgustaţi de
comportamentul liderilor de partid, au votat pentru persoane concrete gen Maia
Sandu, Iurie Leancă, Natalia Gherman, Dorin Chirtoacă sau Monica Babuc, în
speranţa ca ei să aibă posibilitatea să continue reformele de modernizare a
domeniilor în care activează. Cele 3 partide parlamentare (PLDM, PD, PL), care
au venit în faţa electoratului cu un program pro-european şi au câştigat
încrederea cetăţenilor şi majoritatea mandatelor, aveau datoria să asigure
împreună, drumul european al R.Moldova. Conform voinţei populare şi
rezultatelor scrutinului, se cerea să se constituie o Alianţă majoritară pe
principiile şi prevederile Acordului de Asociere RM-UE, dar în acest moment
crucial pentru viitorul ţării, interesele geopolitice ale Kremlinului s-au
intersectat cu interesele criminale ale reţelelor mafioto-oligarhice de la
Chişinău de a jefui republica în continuare şi, în rezultat, a intervenit trădarea
cea mare. În decembrie şi ianuarie, când alegătorii aşteptau „naşterea în
chinuri” a Alianţei, cei din afară şi de acasă care ne vor răul, au conceput
următorul plan diabolic: 1. A mima cursul european pentru a obţine bani de la
UE şi a nu trezi revolta alegătorilor, dar fără a atinge clanurile corupte,
justiţia, politicienii şi, în ansamblu, sistemul oligarhic; 2. A crea o Alianţă
parlamentară minoritară care să dea vina permanent pe Ghimpu şi să justifice
eşecurile lor în implementarea reformelor de bază în justiţie, economie,
agricultură, dezvoltare comunitară etc.; 3. A minţi şi prosti cetăţenii
moldoveni prin propagandă şi mass-media docilă că Alianţa „Moldova Europeană” e
făcută doar din PLDM şi PD, fără comunişti, deşi, în realitate, ultimul cuvânt
în orice decizie politică e după Voronin.
În fond, rezultatele acestui plan se rezumă la
profanarea ideii de integrare europeană în societatea moldovenească,
compromiterea Acordului de Asociere RM-UE, nedepunerea cererii de aderare, şi,
în final, schimbarea orientării politice a R.Moldova dinspre Europa către
Rusia, chiar dacă majoritatea alegătorilor au votat pentru apropierea de
Uniunea Europeană. Aşa-zisele negocieri au fost întinse mai bine de 2 luni
pentru a crea o stare de apatie în societate, pentru a aţipi vigilenţa
cetăţenilor şi a evita protestele de masă ale alegătorilor trădaţi şi, de a
prezenta mascarada şi circul lor din Parlament, ca pe o „salvare” a R.Moldova.
Situaţia reală nu e gravă, ci foarte gravă,
fiindcă este uzurpată voinţa majorităţii alegătorilor exprimată la 30 noiembrie
2014, se dă cu tifla în sacrificiile tinerilor din aprilie 2009 şi se calcă în
picioare zbaterile de peste un sfert de veac a tuturor moldovenilor, care au
luptat pentru independenţă, libertate, democraţie şi integrare europeană. Tot
ce s-a produs după alegerile
parlamentare e mai mult decât un naufragiu ruşinos al „democraţilor”, e un
faliment total al autorilor şi formaţiunilor politice implicate în deturnarea
cursului european al R.Moldova.
E o iluzie că
poporul poate fi minţit la infinit: faptele arată încotro vă îndreptaţi,
pretinşi europeni. Explicaţi-ne cum o să faceţi reforme în justiţie când aveţi
în Parlament doar 42 de mandate, când pentru a vota o lege organică vă trebuie,
cel puţin, 51 de voturi? Cum şi cu cine aţi pornit la drum? De ce naşteţi un
guvern minoritar fără o acoperire politică? Dacă aveţi înţelegeri, aranjamente
cu comuniştii, ieşiţi în public şi spuneţi întregii societăţi! De ce prostiţi
oamenii necăjiţi şi chinuiţi de viaţa de coşmar, pe care le-aţi creat-o? Dacă
aveţi spaimă de legile din Europa, dacă ştiţi că unii dintre voi aţi adunat
averi furate, dacă în Uniunea Europeană nu puteţi dicta justiţiei să vă
protejeze hoţiile, ieşiţi în faţa oamenilor şi spuneţi-le deschis că preferaţi
împărăţia lui Putin, fiindcă acolo toţi tâlharii şi groparii propriului popor
şi stat, ca Ianucovici, sunt protejaţi. De ce nu aveţi curaj să recunoaşteţi că
în următorii 4 ani veţi jupui R.Moldova împreună cu comuniştii? Ne-aţi furat
votul ziua în amiaza mare şi acum aşteptaţi recunoştinţa noastră că aţi salvat
R.Moldova? Încetaţi să îndobitociţi oamenii ca Dodon şi să vă bateţi joc de
poporul disperat.
Astăzi, ceea ce
trebuie să înţelegem cu toţii, este că cei care s-au dat drept europeni şi
ne-au cerut votul, nu ne duc în Europa, ci în Rusia mafiotă şi coruptă a lui
Putin. Dodon o spune în faţă, iar pseudo-democraţii nu au nici atâta curaj, ci
stau în spatele lui Voronin şi ne spun gogoaşe cât sunt de anticomunişti şi
europeni. Aruncaţi-vă masca, fariseilor! Aţi adus R.Moldova la un naufragiu
ruşinos. Voi, mogulilor şi oligarhilor, după
ce aţi ars Declaraţia de Independenţă, aţi pus la cale să ardeţi şi Acordul de
Asociere RM-UE. N-o să vă meargă! Să nu credeţi că sunteţi pe veci în afara
răspunderii pentru faptele voastre.
Alecu RENIŢĂ,
semnatar al Declaraţiei de Independenţă a R.Moldova