SECRETELE BASARABIEI

Interviu cu dr. Şerban Milcoveanu
- D-le doctor, în legătură cu istoria Basarabiei totuşi se cunosc prea puţine amănunte, şi considerăm că este important să ne relataţi ce cunoaşteţi în legătură cu aceasta.
Dvs. aţi fost în relaţie directă şi îndelungată cu Basarabia: v-aţi efectuat stagiul militar acolo, aţi participat la războiul anti-sovietic de la început şi până la sfârşit, aţi cunoscut numeroase personalităţi ale epocii. În plus, fiind un naţionalist, părerea dvs. este deosebit de importantă pentru noi.
- D-le Codreanu, am făcut războiul antisovietic din prima zi până în ultima zi: întâi ca medic de regiment la un divizion de artilerie, pe urmă ca medic de batalion de infanterie la vânătorii de munte.
Când eşti la divizion de artilerie sau la batalion de infanterie nu are de ce să-ţi mai fie frică (de nimic!), pentru că nu există alt loc mai periculos unde să fii trimis ("mai rău nu se poate"): limbile se dezlegau, toată lumea vorbea - şi se vorbea adevărul. Adevărul despre războiul antisovietic nu era cel care se spunea de la comandament (adică istoria oficială), ci ceea ce se discuta la popota ofiţerilor. Am luat contact şi cu populaţia locală şi sigur că, pe parcurs de 4 ani, la popota ofiţerilor, m-am gândit, am discutat şi analizat toate problemele politice în legătură cu Basarabia.
Ceea ce înregistraţi dvs. acum este o contribuţie originală la istoriografie.
Mai întâi, o mică introducere pentru tinerii cititori: Teritoriul dintre Prut şi Nistru nu este altceva decât jumătatea de est a Moldovei, cu capitala la Iaşi, aşa cum teritoriul dintre Suceava şi Ceremuş, cunoscut sub numele de Bucovina, nu este altceva decât nordul Moldovei, iar Moldova este provincia cu înalt prestigiu istoric şi, poate, cu cel mai ridicat procent de inteligenţă nativă a României. Numele de Basarabia desemna, de fapt, numai sudul Basarabiei în 1812. Când ruşii au instituit ocupaţia rusă a teritoriului dintre Prut şi Nistru, au interzis numele de moldovean; chiar l-au prigonit. De unde provine numele de Basarabia: sudul acestui teritoriu, Bugeacu, o câmpie, a fost întotdeauna posesia Ţării Româneşti. Se numea Basarabia după numele dinastiei Basarabilor care a întemeiat Ţara Românească. Aici, în Bugeac, Ţara Românească se apăra de invaziile din est, în special de invaziile tătarilor. În 1924 Stalin a fondat la Tiraspol aşa-zisa Republică Socialistă Sovietică Moldovenească cu scopul de a lua Basarabia şi apoi Moldova, şi de atunci nu se mai întrebuinţează de ruşi cuvântul "Basarabia", ci cuvântul "Moldova". Dar noi din Bucureşti îi spunem "Basarabia" şi ne gândim că este jumătatea de est a Moldovei. Privitor la Basarabia sunt două lucruri distincte: - întâi ceea ce istoriografia tace - deci ascunde nişte secrete pe care am să-mi permit să le spun,
- şi apoi secretul care mi s-a spus mie de Alexandrina Russo. Repet că ambele sunt o contribuţie originală la istoriografie.
Ce ascunde istoriografia (şi ascunde în mod intenţionat)
Ascunde faptul că în iunie 1916 s-a schimbat guvernul la Petrograd şi în locul unui guvern filo-antantist a venit un nou guvern Boris von Sturmer cu program de a încheia pacea separată cu Germania şi de a scoate Rusia din război. (După doi ani de război, conducătorii Rusiei ţariste simţeau că nu mai pot rezista şi pentru a preveni revoluţia s-au gândit la pacea separată.) Şi au început tratative secrete între Germania şi Rusia la o staţiune balneară din Suedia. Dacă în secolul al XVIII pacea dintre ruşi şi nemţi s-a făcut cu împărţirea teritoriului Poloniei, acum, în secolul XX, pacea dintre ruşi şi germani urma să se facă cu împărţirea teritoriului României: ruşii să ia Moldova până la Carpaţi; Galiţia (de la Austria) urma să treacă la Germania, iar în locul Galiţiei Austria să primească Valahia (Muntenia) şi Oltenia. Astfel urma să fie împărţită România. Asta era situaţia în iunie 1916. Ca să poată împărţi România care era în stare de neutralitate, trebuia adusă pe poziţie de beligeranţă; ni s-a dat ultimatum de ruşi să intrăm în război. Ca să ne atragă, ruşii ne-au momit că armata gen. Brusilov din Galiţia va porni în ofensivă şi va veni în întâmpinarea armatei române pe valea Tisei, deci că noi aveam misiune numai până în Transilvania pentru că urma a se face front comun cu ruşii.
Am intrat în război. După ce ne-au văzut intraţi în război şi trecuţi pe poziţii de beligeranţă, ruşii n-au făcut nimic şi armata Brusilov a rămas a acolo unde era: ne-a lăsat în Transilvania singuri, aşa că am fost imediat învinşi şi a trebuit să ne întoarcem înapoi peste Carpaţi, în retragerea aceea îngrozitoare pentru stabilizarea frontului, pe aliniamentul Focşani - Nămoloasa - Galaţi, unde am rezistat cât am putut. Francezii, care erau "cu cuţitul ajuns la os" din bătălia de la Verdun (cea mai mare bătălie, în care au murit 1 300 000 de ostaşi germani şi 1 000 000 de ostaşi francezi, câştigată de mareşalul Petain), au trădat România şi au încheiat atunci, în vara lui 1916, după intrarea noastră în război, un tratat secret cu Rusia (încă ţaristă, condusă de acest Boris von Sturmer), un tratat secret ca să prevină ceea ce bănuiau şi francezii: tratativele secrete cu nemţii de scoatere a Rusiei din război. Ei aveau interes ca armata germană să fie blocată pe frontul de est şi să nu vină pe frontul de vest peste ei, la Paris. Şi în acest tratat secret era dată întreaga Moldovă până la Carpaţi ruşilor şi dreptul Rusiei de a lua un culoar de-a lungul Mării Negre până la Constantinopol, la Marea Egee (care era visul ruşilor şi testamentul lui Petru cel Mare şi al Ecaterinei a doua).
Al doilea lucru pe care istoriografia îl ascunde este ce s-a întâmplat la conferinţa de pace de la Paris 1919-1920 în legătură cu România.
Ceea ce s-a făcut cu restul Europei ştie toată lumea, dar ce s-a făcut cu România se ascunde. Delegaţia noastră era condusă de Ionel I. C. Brătianu, mare patriot român; Clemenceau l-a luat deoparte şi i-a spus: "Domnule, Dvs., România, să faceţi abstracţie de tratatele secrete semnate cu Franţa, cu Anglia şi cu Rusia, dinainte de război." (România avea nişte tratate secrete prin care ni se recunoştea Transilvania până la Tisa şi Banatul în întregime.) Brătianu a spus "Nu", supărându-i astfel şi pe englezi, şi pe francezi.
- Vă referiţi la tratatele pe care România le-a făcut în 1916, la intrarea în război?
- Înainte de intrarea în război. Deci cu se s-a condiţionat intrarea noastră în război. Tratate secrete negociate de Ionel Brătianu cu multă dificultate: doi ani s-a muncit la ele, cu păstrarea aparentă a neutralităţii.
Începe conferinţa de pace de la Paris şi vine "bomba cea mare" pe care nu o cunoştea nimeni - şi asta nu se spune: Woodrow Wilson, preşedintele Americii, a venit ca un fel de Dumnezeu atotstăpânitor şi a dictat planul de fondare a Israelului european cu capitala la Lemberg (care acum se numeşte Lvov) şi cu anexarea tuturor teritoriilor din jur: lua toată Galiţia, Slovacia, Maramureşul, Bucovina, Moldova, Basarabia şi o parte din Ucraina şi făcea un stat, Israelul european, cu capitala la Lvov. Acesta a fost planul cu care a venit Wilson.
Planul acesta - care a venit pe neaşteptate - nu prea a fost agreat de englezi şi de francezi, pe motiv nu naţional, ci financiar, pentru că tot acest teritoriu avea numai o treime populaţie evreiască şi, ca să poată să fie Israelul european, trebuia ca acea treime evreiască să dispună de un aparat represiv de mare putere ca să poată să ţină în intimidare şi în paralizare cele două treimi de populaţie neevreiască. În plus, acest teritoriu este agricol, fără industrie, şi deci banii nu se puteau lua de la autohtoni şi trebuia să îi dea Anglia, Franţa, America şi Italia. Italia n-avea nici un ban. Anglia (Lloyd George David) şi Franţa (Clemenceau) au refuzat pe motiv că ţările lor nu pot plăti. Când a auzit Senatul american că trebuie să plătească tot, s-a supărat şi l-a rechemat pe Wilson.
Dar acest plan a rămas ca o iniţiativă, ca proiect de viitor. Dacă nu se poate fonda acest Israel european cu capitala la Lemberg, să se fondeze cel puţin altul, chiar dacă mai mic - şi ochii au căzut pe Basarabia care nu era în nici un tratat secret, nu era trecută pe nicăieri. Şi a rămas să se facă Israelul european în Basarabia.
Asta este explicaţia pentru care unirea de la Alba Iulia a fost recunoscută de parlamentele englez, francez, american şi italian, dar unirea de la 27 martie 1918 a Basarabiei cu România a fost recunoscută numai de guverne, nu şi de parlamente. De ce au recunoscut guvernele: Guvernele au recunoscut pentru a obliga Bucureştiul să plătească o cotă parte pentru că Rusia ţaristă, cu capital englez şi francez, îşi crease industria de armament de la Putilov şi toată marea industrie din Ural. Băncile occidentale erau creditoare ale Rusiei ţariste, dar veniseră bolşevicii şi Lenin anulase toate aceste datorii ale Rusiei ţariste. Brătianu şi România au fost obligaţi (de guvernul englez, francez şi american) să despăgubească băncile din Occident cu cota-parte care revenea teritoriului Basarabiei din toate datoriile acestea făcute de Rusia ţaristă. Ionel Brătianu a protestat şi a spus că banii aceia nu s-au investit pe teritoriul Basarabiei, nu s-au adus în Basarabia, ci s-au dus la Putilov şi la industria din Munţii Urali, şi că din banii aceia s-a plătit aparatul represiv care terorizase populaţia Basarabiei. Totuşi a trebui să le plătească, şi România, în perioada aceea a guvernului lui Brătianu, 1922 - 1926, a plătit aceste datorii, cu foarte multă greutate: era multă sărăcie, armata noastră mânca mămăligă la cazarmă şi soldaţii noştri erau în opinci, pentru că nu avea bani statul pentru bocanci.
Am plătit această cotă-parte din datoriile Rusiei ţariste către bănci din Occident, cotă-parte pe teritoriul Basarabiei, aşteptând ca apoi să se facă întrunirea parlamentelor englez, francez şi american, care să recunoască unirea Basarabiei cu România. Ei bine, această întrunire nu s-a făcut niciodată.
Numai italienii lui Mussolini (târziu, în 1927) au recunoscut şi la nivel de parlament; parlamentele de la Londra, de la Paris şi de la New York nu au recunoscut niciodată unirea Basarabiei cu România. Nici un istoric nu spune nici de ce au recunoscut guvernele, nici de ce nu au recunoscut parlamentele.
Acesta este secretul Basarabieri: Basarabia era destinată să devină Israelul european, cu capitala la Chişinău, stat binaţional, cu evreii clasă conducătoare şi cu bieţii basarabeni clasă subordonată şi exploatată. De aceea nu s-a recunoscut unirea Basarabiei cu România de către parlamentele englez, francez şi american.
- Acum v-am ruga să prezentaţi secretul Basarabiei destăinuit dvs. de d-na Alexandrina Russo. Aveţi cuvântul!
- Mi-am făcut serviciul militar în Basarabia în martie-apr. 1938 şi am avut privilegiul să cunosc adevărata Basarabie, nucleul pur şi dur al Basarabiei. Nucleul Basarabiei nu era administraţia de stat, nu erau partidele PNŢ, PNL sau PSD, ci nişte naţionalişti care se întruneau o dată pe săptămână în locuinţa istorică a lui Alecu Russo, unde fiica lui, d-na Alexandrina Russo, era gazda. Acolo l-am întâlnit şi pe unul dintre conducătorii partidului naţionalist din Basarabia, Ştefan Ciobanu. Eu, în calitate de preşedinte al studenţimii române naţionaliste şi creştine, am ajuns la ei recomandat de către cei doi comandanţi politici din Chişinău, juristul Sergiu Florescu şi lt.-col. Vasile Diaconescu. Am fost acolo de câteva ori, însoţit de ing. agron. Atanasiu (care era preşedintele studenţilor în Agronomie din Basarabia). Fac o paranteză: Sergiu Florescu şi V. Diaconescu au fost asasinaţi din ordinul lui Carol II la 22 sept. 1939, iar trupurile lor neînsufleţite au fost expuse pe stradă.
D-na Alexandrina Russo şi-a lăsat copii să fugă în Regat, dar ea a rămas la Chişinău, aşa cum rămâne rădăcina de stejar în pământul strămoşesc. Ruşii au arestat-o în 1940 şi au deportat-o în Kazahstan pentru muncă forţată, unde a murit (nu se ştie cum). Aici, la acest nucleu, se discutau probleme culturale şi sociale, dar şi probleme politice. Pot să spun că aveau o oarecare - nu ostilitate - ci aprehensiune faţă de Bucureşti şi faţă de România.
Reproşau trei lucruri:
- în primul rând că Basarabia era lipsită de industrie (România interbelică nu a făcut investiţii industriale pe teritoriul Basarabiei, lăsând-o numai agricolă, viticolă şi zootehnică); - în al doilea rând că Basarabia era socotită ca un fel de ladă de gunoi: pedepsiţii pentru corupţie care nu puteau fi deferiţi justiţiei erau trimişi disciplinar în Basarabia, - iar în al treilea rând că administraţia de la Bucureşti îi favoriza pe evreii locali (care se bucurau de foarte multe avantaje, ca şi cum ar fi fost clasa conducătoare a Basarabiei). Evreii din Basarabia aveau privilegii din partea administraţiei de stat, a poliţiei şi a armatei, în defavoarea ţăranilor români şi a românilor autentici (Basarabia era socotită un fel de Israel).
Aceste reproşuri mi le-au făcut mie, care veneam din Bucureşti; dar nu cu ton de acuzaţie, ci cu amărăciune.
Autodeterminarea popoarelor din Imperiul Rus
Rusia ţaristă era un imperiu în care ruşii ţineau în subordine 55 de popoare. Guvernul menşevic, avându-l în frunte pe prinţul Lvov (şi ca ministru de externe pe Kerenski), guvern instalat de revoluţia menşevică din febr. 1917 de la Petrograd (revoluţie făcută de partidul social democrat constituţional), a decretat autodeterminarea popoarelor: să decidă ele dacă rămân în componenţa Rusiei sau se separă de aceasta.
Când au venit bolşevicii la conducere, prin lovitură de stat (insurecţia armată din oct. 1917, făcută - nu de Stalin, nu de Lenin - ci de Troţki), au preluat acest program de autodeterminare, dar nu cu scopul ca popoarele să decidă, ci cu scop de anarhie la periferia imperiului rus. Să explic: atunci când s-au instalat bolşevicii la Moscova, patru armate ţariste au părăsit frontul şi au pornit spre Moscova ca să suprime regimul lui Troţki, Stalin şi Lenin. Erau 4 armate, coordonate de generalul Cornilov: armata gen. Iudenici care venea de la Marea Baltică, armata gen. Deniki care venea din Caucaz şi Marea Azov, armata gen. Vranghel care venea din Crimeea şi armata gen. Colceac care din venea din Siberia. Ei bine, asaltat de aceste 4 armate ţariste, Lenin a reluat decretul de autodeterminare a popoarelor, pentru ca, în spatele acestor armate, ucrainienii, caucazienii, estonienii, letonienii şi lituanienii să se despartă, polonezii şi basarabenii să facă scandal - deci pentru ca aceste armate ţariste să fie prinse între două focuri: din faţă bolşevicii de la Moscova şi din spate aceste mişcări de eliberare. Pentru acest motiv a hotărât Lenin autodeterminarea popoarelor, iar nu cu scopul ca popoarele să decidă. Au plecat din Moscova 3 armate bolşevice care să neutralizeze aceste patru armate ţariste: una s-a dus spre armata gen. Colceac, alta spre armata gen. Iudenici, iar cea mai mare, cu 22 de divizii bolşevice, a plecat împotriva lui Denikin şi Vranghel. Această armată bolşevică era condusă de Cristian Rakovski, cetăţean român de origine bulgară, un mare duşman al poporului român (biografia lui o să v-o spun altădată). Acest Cristian Rakovski a schimbat direcţia şi, în loc să meargă împotriva lui Denikin şi Vranghel, a pornit spre Chişinău şi Iaşi, cu scopul de a detrona pe regele Ferdinand, de a împuşca guvernul Brătianu şi de a institui Republica Socialistă Sovietică Română sub conducerea lui. Anglia a aflat despre aceasta şi, cum la epoca aceea eram încă în alianţă cu francezii şi englezii, Anglia ne-a luat sub protecţie, iar Serviciul de informaţii si-a pus problema să oprească pe aceşti bolşevici: i-au luat lui Brătianu prin radio asentimentul să se încheie un fel de convenţie în care România să recunoască guvernul Lenin, Troţki şi Stalin, iar guvernul bolşevic să recunoască independenţa şi suveranitatea teritoriului românesc.
Anglia a trimis o delegaţie formată din doi ofiţeri de la Intelligence Service (col. Hall şi cpt. George Hill) la Moscova, în audienţă la Troţki (care era ministru de război şi şef al Armatei). Troţki le-a spus: "Ce să fac, eu i-am trimis spre Denikin şi spre Vranghel, dar au schimbat direcţia fără să-mi spună nimic. Ce pot eu să fac este să repet ordinul şi să vă dau o drezină ca să vă duceţi să îl convingeţi pe Cristian Rakovski". Aşa au făcut, şi l-au ajuns cu drezina pe Cristian Rakovski între Nicolaev şi Tiraspol (deci Rakovski mai avea de făcut doar un salt şi intra în Basarabia, iar al doilea salt ar fi fost în Moldova). L-au oprit ca să discute: au făcut o şedinţă care a început la 7 seara şi s-a terminat la 5 dimineaţa, Hall şi cu Hill argumentând că tactica are prioritate asupra strategiei şi deci războiul contra lui Denikin şi Vranghel era mai important faţă de ocuparea şi bolşevizarea României. La vot, cei 22 de aşa-zişi generali a celor 22 de divizi bolşevice au fost toţi de acord să lase România şi să se ducă spre Denikin şi spre Vranghel. Numai Rakovski se împotrivea şi au fost necesare încă două ore pe capul lui până a semnat şi el schimbarea de direcţie şi renunţarea la atacarea României. Hall şi cu Hill au plecat cu drezina mai departe, au ajuns la Iaşi şi i-au dat convenţia lui Brătianu. (Brătianu fixase o dată limită când îşi dăduse asentimentul pentru semnarea convenţiei: 30 dec. 1917. Dacă nu se realiza această convenţie de recunoaştere reciprocă, el urma să ia măsuri de apărare, pentru că România nu se poate apăra pe Prut, ci doar pe Nistru care este o graniţă fortificată de natură în favoarea României.) Era 31 dec. 1917 şi Brătianu trimisese Divizia 11 din Slatina. Aceasta e gloria Diviziei 11 din Slatina, comandată de gen. Traian Broşteanu: a luat poziţie pe malul drept al Nistrului.
Autonomia Basarabiei . Conform decretului de autodeterminare a popoarelor, în Basarabia s-au făcut alegeri şi s-a ales Sfatul ţării. Sfatul ţării s-a întrunit la 27 nov. 1917 şi a hotărât autonomia Basarabiei.
Ionel Brătianu a insistat: "Ce autonomie?! Votaţi unirea, ca eu să vă pot apăra pe Nistru, iar nu pe Prut, care e mic." Basarabenii nu au răspuns nimic, şi toţi emisarii trimişi de Brătianu au venit înapoi comunicând că domnii basarabeni păstrează tăcerea şi nu se angajează. Regele Ferdinand l-a chemat la Iaşi pe Pantelimon Halipa, primul sau al doilea conducător al partidului naţionalist din Basarabia şi i-a cerut să facă unirea cu România. N-a avut însă succes! Nu se ştie dacă Pantelimon Halipa i-a spus secretul Basarabiei. Cert este că s-a rămas doar la prima etapă: autonomia Basarabiei. Spre sfârşitul lui ian. 1918 basarabenii au votat etapa a doua: independenţa Basarabiei. Basarabia era stat independent (iar nu alipit la patria-mamă, România).
Diversele demersuri pentru unire . La 21 ian. 1918 a venit mareşalul Averescu ca prim-ministru, cu program de a încheia pacea separată cu nemţii, pentru că mareşalul Averescu avea mai mare prestigiu decât Ionel Brătianu; în plus, era şeful Armatei şi făcuse specializarea la Berlin, în aceeaşi clasă cu mareşalul german Mackenzen. Mareşalul Averescu, ca prim-ministru, a cerut şi el basarabenilor unirea cu România, dar basarabenii iarăşi n-au răspuns nimic, n-au dat nici un semn. Atunci Averescu a trimis la Chişinău pe ministrul de război Ianculescu, un mare general. A venit el, a vorbit, a dres. Nimic! Domnii basarabeni ascultau cu respect, cu atenţie, dar nu se angajau. Atunci Ianculescu a adus cele două regimente de artilerie din divizia a 11-a Slatina, le-a pus în jurul Chişinăului şi le-a ordonat să tragă în aer ca să impresioneze pe basarabeni şi să-i determine să voteze mai repede unirea cu România. Domnii basarabeni n-au votat! Ascultau bubuiturile de tun, ştiau că sunt româneşti, dar nu au votat. La 5 martie s-a încheiat armistiţiul de la Buftea şi a venit guvernul Alexandru Marghiloman cu suveranitate şi asupra Moldovei. Guvernul Marghiloman avea şi el misiunea să convingă basarabenii să se unească cu România şi a trimis şi el emisar. Tot aşa, basarabenii ascultau şi nu spuneau nimic. Marghiloman l-a trimis pe Const. Stere (care era o personalitate, om de cultură, rectorul universităţii Iaşi), să-i convingă pe basarabeni. Constantin Stere a intrat în şedinţa Sfatului ţării de la Chişinău şi a pledat unirea Basarabiei cu România. Domnii basarabeni au ascultat cu respect, cu atenţie, au bătut din palme, dar nu s-au mişcat din bănci ca să voteze. Atunci Stere, furios, a ieşit în stradă, să instige populaţia să intre cu forţa peste Sfatul ţării şi să-i convingă pe deputaţi să voteze. Dar şi basarabenii de pe stradă au ascultat, au aplaudat, dar n-au făcut nimic. Stere s-a întors la Bucureşti crezând că basarabenii erau nişte mafioţi, nişte bandiţi, şi că vroiau bani. A strâns monede de aur şi a cerut să se împartă monede de aur deputaţilor basarabeni ca să voteze unirea cu România. Basarabenii nu au primit banii (deci nu erau corupţi)! Dar tot nu au votat unirea cu România!
Secretul Basarabiei . O dată, brusc la 27 martie 1918, fără să ştie Bucureştiul şi Iaşul, s-a întrunit Sfatul ţării şi, din proprie iniţiativă, a pus la vot unirea Basarabiei cu România. Rezultatul: 86 pentru unire, 3 contra. Consider interesant să menţionez ale cui au fost singurele 3 voturi împotrivă: ale evreilor (pentru că ei vroiau ca Basarabia să fie republica Israelului). Au fost şi 32 de abţineri (ruşii şi ucrainienii).
Ce i-a determinat pe domnii basarabeni să nu voteze unirea atâta timp şi să voteze acum, nesolicitat:
În armata rusă ţaristă (devenită armata rusă sovietică) se găseau 100 000 de recruţi din Basarabia, răspândiţi de la Marea Baltică până la Oceanul Pacific. Dacă Basarabia vota unirea cu România, aceştia toţi erau făcuţi prizonieri, iar în Rusia nu se ştie niciodată soarta prizonierilor, putând fi egală cu moartea; de aceea Sfatul ţării a conceput în secret să-i aducă întâi pe aceşti 100 000 de tineri la Chişinău şi abia pe urmă să voteze. Pentru aceasta s-a format o delegaţie secretă din trei oameni, condusă de deputatul Păscăluţă, care a plecat la Moscova să-i ceară lui Lenin să aducă toţi copiii Basarabiei sub pretextul de a forma corpul de armată al Basarabiei, ca să o apere. Directorul de cabinet al lui Lenin, când a auzit că sunt din Basarabia, i-a dat afară, motivând că Lenin avea treburi mai importante de rezolvat. Stăteau pe sală, necăjiţi, fără soluţie, gândindu-se, când au văzut un ofiţer sovietic intrând într-o cameră, după care au auzit strigătul: "Să trăieşti frate!" (pe româneşte). Şi-au închipuit că în dosul acelei uşi se afla un român şi, după ce a plecat acel ofiţer, au bătut la uşă şi au intrat. Camera aceea cuprindea toate aparatele de transmisie ale guvernului Lenin şi ale Ministerului de război Troţki. Un locotenet-inginer servea toate aceste aparate. S-au recomandat şi au aflat că şi locotenentul sovietic era basarabean. Apoi locotenentul i-a întrebat ce vor, iar ei i-au spus că solicitaseră audienţă lui Lenin ca să facă un corp de armată al Basarabiei şi că fuseseră daţi afară. Locotenentul acesta le-a răspuns cam aşa:
"- O dată cu revoluţia se deşteaptă toată lumea, afară de voi, cei de la Chişinău! Cum vă puteţi închipui că vă aprobă Lenin această cerere? Dacă voi ajungeaţi la el şi-i spuneaţi ce mi-aţi spus mie, acum mă uitam pe fereastră la voi, împuşcaţi la zidul acela."
"- Deci nu se poate?"
"-N-am spus că nu se poate, dar ce aţi făcut voi e prost. O să facem noi împreună un ordin al lui Lenin şi îl trimit eu."
La începutul lui dec. 1917 acest ofiţer a transmis la toată armata rusă ordinul ca toţi soldaţii, ofiţerii şi subofiţerii născuţi pe teritoriul Basarabiei să primească o foaie de drum cu destinaţia Chişinău, unde să formeze corpul de armată pentru apărarea Basarabiei împotriva duşmanului din vest (a României).
Lenin n-a aflat, dar a simţit că se face ceva şi a trimis ca politruc la Chişinău pe Vlad Inculeţ (student la Universitate, la Fizico-Chimice, care aderase la partidul roşu). Persoane de la acest nucleu naţionalist de la d-na Alexandrina Russo mi-au spus că l-au văzut cu ochii lor pe Vlad Inculeţ în gara Chişinău când a coborât din trenul de la Moscova: era îmbrăcat ca un muncitor salahor, avea şapcă de rus, cizme, şi o salopetă de metalurgist. A coborât pe peronul gării care era plin de lume, s-a aşezat cu faţa spre vest şi a început să strige: "- Acolo, la Iaşi şi Bucureşti, se află duşmanul ereditar al Basarabiei, duşmanul de moarte al nostru de care trebuie să ne apărăm!" Pe urmă s-a întors cu faţa spre est şi a arătat spre Moscova: "- Acolo este mama noastră protectoare, Moscova, buna noastră mamă!" A venit apoi la Sfatul ţării. Ce s-a întâmplat nu se ştie, dar a devenit preşedintele Sfatului ţării şi, împreună cu Mitropolitul Iurie, la 27 martie 1918, spontan, s-a votat unirea necondiţionată a Basarabiei cu patria mumă, România.
De fapt, nu a fost unire, ci reunire, pentru că Basarabia făcea parte integrantă din Moldova.
Apoi Vlad Inculeţ a venit la Bucureşti ca ministru al Basarabiei în guvernul Brătianu şi în guvernul Averescu; a fost apoi ministru de Interne, a fost ales şi membru al Academiei (prelegerea lui la Academie era despre timp şi spaţiu). Nu s-a spus cine era locotenentul acela care l-a semnat pe Lenin pentru că se presupunea că locotenentul acela era încă în viaţă şi, dacă ar fi aflat bolşevicii, l-ar fi suprimat.
- Vă mulţumim, d-le doctor. Vă adresez o singură întrebare: acum ne puteţi spune cine era?
- După 1989 am ţinut o conferinţă la Asociaţia Juriştilor şi am relatat exact ce v-am relatat şi dvs. acum. Vorbind de acest locotenent inginer român, lumea din sală a început să strige: "Cine este? Spuneţi, cine este?" Le-am răspuns, aşa cum vă spun şi dvs.: "Ei bine, cred că acel locotenent era sufletul lui Ştefan cel Mare reîncarnat..." 

FELICITARI DE ZIUA UNIRII (27 MARTIE 1918)

ADRESATE MEMBRILOR S.C.M.D. DIN ROMANIA DE EST AFLATA INCA SUB OCUPATIE SI CELORLALTI EROI AI REZISTENTEI ROMANESTI DE PE NISTRU (1990-1992)

 

Fratilor,

Asa cum voi v-ati varsat sangele in luptele cu invadatorii Armatei a 14-a, ai Districtului Militar Odesa si cu tradatorii de la Chisinau si Tiraspol, dand Istoriei eroi de legenda ca martirul Filea si generalul Gamurar, in urma cu 97 de ani inaintasii vostri, cei 300.000 de militari disponibilizati din armata rusa, condusi de martiri si eroi ca Murafa, Pantea si Catele, au reusit prin jertfa lor sa readuca la trupul Tarii o mica parte din pamanturile romanesti rapite de tarii rusi, parte botezata de Alexandru I “Basarabia”. Si au facut-o luptand nu numai impotriva Rusiei Albe si Rusiei Rosii, a Ucrainei Albe si Ucrainei Rosii dar si a intereselor Germaniei si Austro-Ungariei.

Militarii si nu politicienii au infiintat, in plina revolutie rusa, la 1 mai 1917, in orasul romanesc Odesa, in cadrul Congresului Ostasesc, Comitetul Central Ostasesc, organul de conducere al luptei pentru libertatea romanilor dintre Prut si Nistru, stabilind strategia: Autonomie – Independenta – Unire. Ei au decis la 16 iulie, convocarea ulterioara la Chisinau, a adunarii reprezentative a tuturor cetatenilor.

Comitetul Central Ostasesc a convocat la Chisinau la 21 noiembrie 1917, Sfatul Tarii cu delegati romani (105), ucraineni (15), evrei (14), rusi (7), bulgari (2), germani (2), gagauzi (2), polonezi (1), armeni (1), greci (1). In conditiile scoaterii Romaniei din lupta si ale ocupatiei germano-austro-ungaro-bulgare nu au putut proclama Unirea ci Autonomia (2 decembrie 1917) sub numele Republica Democratica Moldoveneasca. Ei au rezistat, cu armele, ofensivei declansata de Stalin prin “Sovietele Frontului Roman al Flotei din Marea Neagra si Regiunea Odesa” al caror Comitet Central Executiv (RUMCEROD), in frunte cu tradatorul Mihail Bruhis au creat FRONTODELUL, ca organ pentru “conducerea luptei revolutionare pe frontul roman (Stalin inca nu inventase denumirea de “moldovean” pentru romanii basarabeni – nn) si in Basarabia”. Impotriva fortelor lui Bruhis care, si-a asumat “plenitudinea puterii si comanda trupelor de pe Frontul roman si zona limitrofa frontului”, Comitetul Central Ostasesc si Sfatul Tarii au cerut ajutor Antantei (21 decembrie 1917) care a delegat Romania sa intervina cu doua divizii comandate de generalul Coanda pentru paza obiectivelor de stat ale proaspetei republici.

Simbolic, la 24 ianuarie 1918, de ziua Micii Uniri, inaintasii dvs., prin Sfatul Tarii, au proclamat Independenta Republicii Democratice Moldovenesti, alegandu-l presedinte pe Ion Inculet. Apoi, au declansat strategia unirii pe judete cu tara. Parlamentele locale din Balti (3 martie 1918), Soroca (13 martie) si Orhei (25 martie) au votat aceasta unire inainte ca Sfatul Tarii s-o consfinteasca prin vot la 27 martie 1918. Rezolutia transmisa lumii preciza: “Republica Moldoveneasca (Basarabia), in hotarele sale dintre Prut, Nistru, Dunare si Marea Neagra si vechile granite cu Austria, rupta de Rusia acum o suta si mai bine de ani din trupul vechii Moldove, in puterea dreptului istoric si a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele sa hotarasca soarta lor de azi inainte si pentru totdeauna, se uneste cu mama sa Romania”.

In numele acestui drept sfant, s-au jertfit numai militari 381000 in anii celui de-al doilea razboi mondial, au fost lichidati sau trimisi in Siberii peste 1000000 de romani basarabeni, si v-ati risipit sangele pe Nistru, tradati sau abandonati si de Chisinau si de Bucuresti, voi, fratii si camarazii nostri.

In numele tuturor jertfitilor nostri de ieri si de astazi, in numele victoriilor noastre de odinioara si al celor viitoare, pe care le asteptam, ingaduiti-ne sa va uram, in aceasta zi aniversara, viata lunga, cu bucurii si implinirea tuturor sperantelor.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE S.C.M.D.,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

GEN. ION COSTAȘ: S’AR PUTEA REALIZA UN SCHIMB DE TERITORII, DACĂ UCRAINA IA TRANSNISTRIA ȘI NE DĂ BUCOVINA ȘI BUGEACUL

Discuţiile privind unirea dintre România şi Republica Moldova din ultimii ani au început să prindă contur, mai ales în contextul în care crizele politice şi economice de la Chişinău devin o constantă. Analiza EUObserver privitoare la crearea în Parlamentul din Bucureşti a grupului Prietenii Unirii. Un sondaj realizat în perioada ianuarie-februarie 2014 la Chişinău de Centrul Român de Studii şi Strategii arată că un procent de 25% din populatia Republicii Moldova este de acord total cu unirea cu România şi alţi alti 27% sunt mai degrabã favorabili acestei idei. 54% dintre cei intervievaţi au declarat că Unirea se poate realiza, faţă de 32% care consideră că acest act nu ar putea avea loc.

Ideea reunificării deschide răni istorice, dar şi recente, pe fondul războiului din Ucraina şi al zonei de conflict separatist din Transnistria şi ar putea mări ruptura dintre Rusia şi UE. Totul vine într’un moment crucial pentru Moldova care suferă de pe urma unei căderi economice şi a corupţiei în creştere. Politicienii români îşi declară susţinerea profundă pentru unire, însă trebuie să şi practice ceea ce susţin, notează Michael Bird, jurnalist pentru „EUObserver“.

În același timp, tot mai multe voci autorizate, vorbesc îngrijorați de intențiile Rusiei.
Anders Fogh Rasmussen, fostul secretar general al Alianței Atlantice, a declarat că adevăratul scop al Kremlinului este de a sparge solidaritatea NATO și să reafirme poziția dominantă rusă în Europa de Est.
“Nu e vorba de Ucraina. Putin vrea ca Rusia să redevină o mare putere”, a spus politicianul danez.
Există o mare probabilitate că va interveni în țările baltice pentru a testa aplicabilitatea articolului 5 al NATO, clauza de solidaritate care stă la baza securității colective.
Anders Fogh Rasmussen: “Putin știe că dacă va trece linia roșie și atacă un aliat NATO, el va fi învins. Să ne fie clar despre asta. Dar el este un specialist în război hibrid”.
Teama este că Kremlinul va genera un conflict greu de combătut în Estonia sau Letonia, unde există mari minorități ruse, folosind arme de acțiune la mare distanță sau “omuleții verzi” fără însemne pentru a ascunde orice intervenție directă. Acest lucru poate ispiti membrii mai slabi ai NATO să nu aprecieze agresiune incidentul, fie pentru a’și proteja relațiile comerciale cu Rusia sau din cauza simpatiilor pro-Kremlin, precum Ungaria sau Grecia.
Relațiile Estoniei cu Rusia s’au înrăutățit semnificativ în septembrie anul trecut, când o echipă de agenți de securitate ruse ar fi trecut în teritoriu estonian și l’au răpit pe Eston Kohver, un ofițer veteran în Serviciul de Securitate din Estonia.
Kohver a fost declarat la televiziunea rusă că pe un spion și este în prezent deținut într’o închisoare de înaltă securitate din Moscova. Analiștii cred că răpirea care a avut loc la două zile după o vizită la Tallinn a lui Barack Obama, a fost concepută pentru a demonstra penetrarea Rusiei în țările baltice.
NATO a angajat deja forțele sale în regiune cu escadrile de avioane de luptă, mai ales ca demonstrație de forță și ca o mișcare strategică pentru a reasigura aliații.
Articolul 5 prevede că un atac militar asupra oricărei țări NATO este un atac asupra tuturor acestora, declanșând mobilizarea colectivă. Acesta a fost invocat doar o singură dată în istoria de 66 de ani a alianței, după atacurile teroriste din 9/11 de la New York.

Nimeni nu știe ce s’ar întâmpla dacă unul dintre statele baltice ar invoca protecția Articolului 5, și i’ar fi refuzată de către Consiliul NATO. Imposibilitatea de a răspunde ar devasta credibilitatea NATO și subminează principiul descurajării, deși aliații ar putea acționa în continuare ca o coaliție de voință în afara structurii tratatului.
Dl Rasmussen, care a trebuit să se confrunte cu criza care s’a intensificat în Ucraina ca șef NATO, în septembrie, a declarat că tactica imediată a lui Putin este de a crea un conflict înghețat în Donbass, mai degrabă decât încercarea de a o cuceri și a deține o mare parte a țării. “Vrea să păstreze apa în clocot”, a spus el.
El a cerut măsuri urgente de către NATO a crea o forță de desfășurare rapidă a mai multor trupe de câteva mii de soldați, într’o stare permanentă de “pregătire ridicată” și în măsură să acționeze în termen de 48-72 de ore ca un factor de descurajare, dar se dovedește că acest cost este prohibitiv.

“Este foarte scump. Doar câteva țări sunt capabile să o facă “, a spus el.

Rasmussen a declarat că europenii au redus cheltuielile militare atât de profund, datorită crizei financiare încât abia dacă se pot apăra fără ajutor american. Situația este critică. Avem o mulțime de soldați, dar nu îi putem mișca”, a spus el.
“Țările NATO au redus cheltuielile de apărare de 20 % în termeni reali în ultimii cinci ani, și unele de 40 %. În timp ce Rusia a crescut cu 80 %, iar agresiunea din Ucraina este un apel de trezire”.
“Am învățat din criza libiană că Europa este total bazată pe americani cum ar fi realimentarea în aer, drone, și comunicații inteligente. Nu avem transport aerian.”
Belgia este cazul cel mai extrem, renumit pentru fondul de pensii bine înzestrat în timp ce capacitatea de luptă dispare. Aceasta își consumă 96% din bugetul apărării pe salarii, pensionari, și cantinele sale burgunde. Cota cheltuit pe un kit militar a fost redus la 4%.

“Încrederea Militară se apropie de punctul de colaps”, a declarat Alexander Mattelear de Universtiteit Vrije din Bruxelles.

Dl Rasmussen, a declarat că nu sunt adevărate afirmațiile Kremlinului când susține că Occidentul a încălcat angajamentele de la sfârșitul Războiului Rece, și nu ar fi nici o extindere spre est a alianței pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.

“Un astfel de angajament nu a fost făcut vreodată, și declasificarea documentelor de la Washington demonstrează acest lucru. Este propagandă pură “, a spus el.

“E foarte probabil ca Putin sa atace o tara europeana.Țările baltice, sunt prima țintă a lui Putin”.

În ce situație România poate ajunge în război cu Rusia

Anders Fogh Rasmussen, fostul secretar general al Aliantei Nord-Atlantice, a avertizat de curând într’un interviu asupra riscului unui razboi cu Rusia: ”Liderul de la Kremlin are ambiții mari, care trec de granitele Ucrainei si care ar putea duce la un razboi deschis în țările baltice”.

Acestea sunt concluziile lui Anders Fogh Rasmussen, secretar general al NATO până acum patru luni. Război în care și România, ca membră a Alianței, ar putea fi implicată. Rasmussen a mai spus că obiectivul real al lui Vladimir Putin nu este reluarea controlului asupra Ucrainei, ci slăbirea NATO astfel încât estul Europei să revină sub dominație rusească .

“Exista o mare probabilitate ca Putin va interveni în Țările Baltice pentru a testa articolul 5”,  referindu’se la prevederea din tratat conform careia un atac asupra unei tari NATO e considerat un atac impotriva tuturor. Ținta unei astfel de agresiuni ar putea fi Estonia sau Letonia.
Ce este războiul hibrid?
Potrivit definitiei oferite de Robert G. Bell, reprezentantul Secretarului Apararii SUA in Europa, razboiul hibrid este „un model militar diferit, asimetric, de agresiune neatribuita, cu forțe surogat, sprijin ascuns, atacuri cibernetice, oameni în verde fără însemne militare, la care se adaugă campanii de propagandă și presiuni economice, politice, precum și presiune militară deschisă la frontieră, pentru trimiterea mesajului, ba chiar invocarea amenințării cu opțiunea nucleară”.
Un exemplu concret ar fi conflictul din estul Ucrainei, pe care chiar și fostul președinte Băsescu l’a descris drept „razboi hibrid”. Generalul american Philip Breedlove, comandantul forțelor aliate din Europa, a sugerat chiar, acum cateva luni, că un scenariu de acest tip ar putea fi început să fie aplicat și la granițele României, în Republica Moldova.

Ce spune articolul 5, baza NATO
În cazul unui astfel de atac asupra unei țări baltice – scenariu foarte plauzibil, din moment ce îl confirma și fostul sef al Alianței Nord-Atlantice – va intra țara noastră în razboi, ca stat membru NATO? Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, baza apărării comune a statelor Alianței, afirmă că:
„Părțile convin ca un atac armat împotriva uneia sau a mai multora dintre ele în Europa sau în America de Nord va fi considerat ca un atac împotriva tuturor și, în consecință, dacă se va produce un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, exercitând dreptul său individual sau colectiv la autoapărare, recunoscut de articolul 51 al Cartei Națiunilor Unite, va da asistență Părții sau Părților atacate, prin luarea în consecință, individual și concertat cu celelalte părți, a acelor masuri ce vor fi considerate necesare, inclusiv folosirea forței armate, pentru a restaura și a menține securitatea zonei Nord-Atlantice.”
Ce se va întâmpla cu România în cazul unui atac rusesc
În cazul unui război neconventional, „hibrid”, așa cum este cel din Ucraina sau cum sunt alte conflicte înghețate de pe teritoriul fostei URSS (inclusiv cel din Transnistria), aplicarea articolului 5 este ambiguă. Dacă NATO decide că nu este vorba de un atac armat și lasă țara respectiva pe cont propriu, Kremlinul practic a câștigat și nimic nu’l va impiedica să reia scenariul și în alte țări est-europene, nu doar în cele baltice. Moldova ar putea fi vizată, mai ales că nici nu este membră NATO, iar într’o asemenea situație poziția României va fi extrem de delicată. În plus, dacă Alianța nu va interveni în cazul în care o țară baltică devine victima agresiunii rusești, soliditatea NATO va fi grav afectată.
Pe de altă parte, în cazul in care NATO intervine, considerând că și un „război hibrid” constituie „un atac armat”, astfel că articolul 5 se aplică, Rusia va putea da vina pe Occident pentru escaladarea conflictului. În plus, există riscul să se ajungă chiar la folosirea armelor nucleare tactice, deoarece doctrina militară a Moscovei prevede utilizarea acestora într’o gamă variata de cazuri: de pilda, caz de agresiune împotriva Rusiei sau a aliaților săi, dar și în caz de “amenințare la adresa existenței statului”.

Comandantul trupelor americane în Europa, generalul Ben Hodges, a declarat că Rusia are 12.000 de militari în estul Ucrainei și că Moscova încearcă să obțină controlul asupra gurilor Dunării, ceea ce i’ar oferi o poziție de forță asupra economiilor din sud-estul Europei. Generalul Hodges se alătură vocilor – din ce în ce mai multe, în special din rândul militarilor – care consideră că Rusia vrea să testeze capacitatea de reacție a NATO și unitatea alianței.

„Sunt sigur că Putin vrea să ne distrugă alianța, dar nu atacând’o, ci divizând’o”, a spus generalul Hodges într’un discurs susținut la Berlin, în fața unor lideri politici și militari. În absența unui atac deschis al Rusiei, membrii NATO ar putea fi reticenți în a invoca Articolul 5 din Tratatul de la Washington, care prevede că un atac asupra unuia dintre membri va fi considerat ca un atac asupra tuturor, a arătat oficialul.

„Din momentul în care Articolul 5 dispare, alianța este terminată”, a punctat Ben Hodges.

El a pledat pentru poziționarea de tancuri americane de’a lungul flancului estic al NATO, pentru a’l descuraja pe Putin. Generalul a spus că a propus poziționarea de tancuri în Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, România și Bulgaria.
Pe de altă parte, Hodges a cerut țărilor NATO să nu’și micșoreze cheltuielile militare, o aluzie la Marea Britanie, al cărei premier, David Cameron, refuză să mai aloce 2% din PIB pentru armată, scrie The Daily Telegraph. Numai patru dintre membrii NATO mai respectă acest angajament.
Aflat în Germania, generalul american nu s’a sfiit să spună că neajunsurile echipamentului militar al acestei țări sunt „inacceptabile”.
„Pentru cea mai puternică națiune din Europa, care are rol conducător în UE, este inacceptabil să ai elicoptere care nu zboară sau aeronave pe care să nu le poți folosi”, a spus generalul.
Din cauza unor probleme de mentenanță, numai 42 dintre cele 109 avioane de luptă de tip Typhoon ale Germaniei pot fi folosite și numai 38 din cele 89 de bombardiere Tornado.
Forțele speciale germane au fost nevoite să se retragă de la un exercițiu comun, pentru că nu aveau funcțional niciun elicopter. Mai mult, s’a aflat de curând că soldații germani au folosit cozi de mătură în loc de puști în timpul unui exercițiu NATO de anul trecut.

Strategia americană în Ucraina este de „a crește costurile pentru președintele Putin” sprijinind forțele guvernamentale, a mai arătat generalul Hodges.
Europa și Statele Unite nu sunt pe aceeași lungime de undă în ceea ce privește înarmarea Ucrainei. Hodges a arătat însă că sprijinul popular al lui Putin în plan intern poate fi erodat în momentul în care mamele își vor vedea fiii aduși acasă morți și când prețurile vor crește.

Editorialiştii New York Post au făcut o analiză a teritoriilor dorite de preşedintele rus Vladimir Putin, pentru reconstituirea imperiului rus, unde singurele ţări protejate de „pofta“ liderului moscovit sunt statele membre NATO..

Preşedintele rus Vladimir Putin anexează teritorii din ţările vecine sub pretextul că ruşii de acolo ar fi suferit abuzuri din partea autorităţilor din aceste state, notează editorialistul Ralph Peters în New York Post. Acesta mai susţine că liderul de la Moscova ar intenţiona să alipească teritoriile din estul Ucrainei la „casa de nebuni“ separatişti din aşa-zisa republică transnistreană, lăsând Republica Moldova la sfârşit, pentru „desert“.  Suportul vestic pentru oprirea avansului Rusiei către gurile Dunării fiind mai degrabă inexistent.

New York Post mai notează că apetitul expansionist al lui Putin de reconstituire a imperiului rus e curmat de Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia, state membre NATO în care președintele moscovit nu poate acționa precum în estul Ucrainei. Analiza jurnaliștilor americani este una de expectativă, o analiză de la distanță și relaxată. Statele din zonă nu pot fi la fel de relaxate, Ucraina ar putea rămâne în curând fără ieșire la Marea Neagră, iar Republica Moldova ar putea avea probleme mari cu Transnistria și Găgăuzia în sistuația în care Rusia ajunge la gurile Dunării. Poate o participare activă a SUA în zonă ar putea fi mai indicată decât analizele relaxate de peste ocean…

Generalul Ion Costaș: ”Putin este un nebun dirijat” (interviu)

Nostalgic după Bucovina și Bugeac, generalul Ion Costaș lansează ipoteza pe care toți reprezentanții armatei române se tem s’o expună, și anume că s’ar putea realiza în actualitate un schimb de teritorii între România și Ucraina, astfel încât Ucraina să’și ia Transnistria, pe care a sprijinit’o în războiul din 1991 și a susținut dintotdeauna că e pământul lor, iar sudul Basarabiei și Bucovina să revină în componența țării-mamă.

Un om onorabil de modest și trecut la vârsta a treia se conturează în fața noastră la nivelul secundelor distanță de ora stabilită a interviului. Un adevărat general, care pe lângă obiectivitatea militărească cu care vorbește, are de transmis informații importante legate de frontul transnistrean de acum 23 de ani și este în măsură să analizeze noua situație geostrategică creată în Europa și lume. Știe mai bine decât oricine situația de război din estul Ucrainei, pentru că el a fost cel care a luptat în mod direct împotriva separatismului din anii 1990-1992 din Transnistria și a dus un război cu Armata a 14-a a Rusiei, fiind numit ministrul Internelor și Apărării din Republica Moldova în perioada respectivă.

Născut dintr’un vânător de munte care a luptat pentru Tricolorul românesc la Cotul Donului și crescut în lagărele de concentrare rusești din Kurda și Karaganda, generalul Ion Coștaș nutrește sentimentul nobil patriotic, pe care’l simți din fapte, nu din vorbe, astfel că ultima sa luptă o va duce până va vedea realizabilă Unirea Basarabiei cu România.

Deși a fost școlit în Rusia, a absolvit Şcoala superioară de aviaţie militară de la Harkov (Ucraina), Facultatea de comandă a Academiei Militare de Aviaţie „Iuri Gagarin”, Academia Marelui Stat-Major al armatei URSS, la Moscova, și a devenit cel mai tânăr general (la 40 de ani) din armata sovietică, el a fost printre puținii oameni care au contribuit la renaşterea şi consolidarea spiritului românesc în stânga Prutului.

Astfel, de la un simplu pilot militar pe supersonice şi de inginer de aviaţie, a fost promovat până la rangul de general în aviaţia supersonică, apoi a fost numit comandat de regiment de aviaţie tip MIG-25RB în Germania de Est, apoi adjunct şi comandant de divizie de aviaţie tip vânători-bombardament în Transbaikalia, ca după absolvirea celei mai prestigioase instituţii militare în armata sovietică, cu mare greu obţine repartizarea pentru serviciul militar în Moldova, în funcţia de adjunct de comandant al Armatei a 14-a sovietice pe aviaţie.

Anume acest lucru l’a și ajutat să opună rezistență forțelor separatiste din Transnistria, ba chiar să aibă un succes relativ, fiindcă conflictul transnistrean trebuia să se extindă până la Prut.

Pe lângă acest aspect, care poate fi rezolvat la nivel politic, generalul Ion Costaș prevede că Rusia va deveni o amenințare din ce în ce mai mare, iar un alt nou conflict poate izbucni cât de curând în Kazahstan.

Proiectul „Novorusia” este pe cât se poate de real și este alcătuit și plănuit de clanul militar care’l dirijează pe Vladimir Putin. În acest context, conform fostului ministrul al apărării de la Chișinău, Rusia poate deveni vecin cu România, iar pentru a evita o nouă amenințare, România trebuie să’și reîntregească teritoriile.

Ce ar trebui să știe generația mea, cea care nu a învățat în manualele de istorie despre Transnistria?

Acest teritoriu a fost inclus în componența Republicii Moldova după ce teritoriul de peste Prut a fost ocupat de armata rusă imperială. Acest teritoriu de facto și de jure aparaține Republicii Moldova și nici într’un caz nu trebuie de cedat nici un centimetru de pământ care aparține statului Republicii Moldova, a românilor din stânga Prutului, fiindcă asta nu corespunde normelor internaționale.

Totuși s’ar putea realiza un schimb de teritorii, dacă ar binevoi Ucraina să ia Transnistria și să ne dea sudul Basarabiei, Bugeacul și Bucovina. Ar fi o variantă și exemple din acestea sunt o sumedenie, schimburi de populație sau de teritorii realizate cu bunăvoință. Până atunci generația tânără trebuie să rețină că pământul acesta nici într’un caz nu se poate de dat așa cum unii zic «Să dăm Transnistria și ne putem integra în Uniunea Europeană și în NATO». Aceasta este o tâmpenie și un primitivism de zile mari.

Credeți că Ucraina ar fi de acord cu preluarea Transnistriei?

Oricum Ucraina nu cred că va accepta un schimb de teritorii, doar prin prisma împrejurărilor și situația geostrategică internațională care s’a creat acum, poate impune acceptarea unui asemenea gest, pe care ei evident că nu’l doresc. Ucrainenii încă în 1990-92, trimiteau echipele, brigăzile și batalioanele militare să lupte împotriva Republicii Moldova, pentru a crea republica transnistreană, ei înșiși susțineau separatismul.

Și acest lucru a fost la nivel de președinție și guvern, ministrul de interne de atunci transmițându’ne că acest teritoriu nu ne aparține, deși cealaltă parte a frazei nu o ziceau, precum că nici Bucovina sau sudul Basarabiei nu le aparține. Atunci ar fi un schimb de teritorii viabil. Însă ei așteptau mărul acesta copt, cum era Transnistria, să le cadă lor în brațe fără nici un efort și să se mai pricopsească cu un teritoriu românesc, fiindcă Ucraina e alcătuită din bucăți ale diferitelor state, din Polonia, Ungaria, România, Rusia, iar ca stat e un mare semn de întrebare. În actualitate, Bugeacul și Bucovina constituie o problemă politică și care trebuie discutată la nivelul UE, SUA și Rusia.

De ce credeți că acest conflict transnistrean revine abia acum în agenda publică internațională în contextul războiul din Ucraina, deși s’a petrecut acum 23 de ani?

În 2010 cu mari eforturi fizice, morale și materiale am lansat cartea „Zilele eclipsei. Cronica unui război nedeclarat”, unde am pus pe tapet toate documentele pe care le’am păstrat în arhiva personală și prin care am demonstrat că, de fapt, a fost o ocupație fățișă a teritoriului Republicii Moldova, iar crearea acestei statalități false transnistrene a fost susținută de la Kremlin, care au avut și au anumite scopuri. Ei au dorit să creeze o structură prin care să dirijeze și să interzică Republicii Moldova să înainteze spre UE și NATO, atunci s’a creat acestă republică transnistreană.

Iar această carte a dezvăluit toate aceste lucruri în detaliu, amănunt cu amănunt, și comportamentul lui Snegur, și comportamentul lui Lucinschi, și comportamentul lui Voronin, în privința acestei probleme, și cel al deputaților care au fost în timpul acestor guvernări. Cartea a fost ca o bombă, fiindcă nu întâmplător de două ori s’a judecat în instanță existența acestei cărți. A apărut mai întâi în limba rusă, iar după doi ani am lansat’o aici la București și în limba română. A avut un ecou răsunător, fiindcă a elucidat conflictul din Transnistria, care a fost, de fapt, un război între Rusia și Republica Moldova.

În urma acestor conflicte Occidentul și’a dat seama că rușii au metodele lor de a duce un război, numit hibrid, pe care l’au practicat și în Republica Moldova. Acest război înseamnă o pregătire ideologică, mediatică, implicarea grupelor de diversanți, implicarea tacită a armatei ruse. În cartea respectivă am și prezis faptul că metodele respective vor fi repetate, și nu o dată. Ei nu vor declanșa un război, însă vor cuceri alte teritorii. Același lucru l’au făcut și în Georgia, acum în Ucraina.

V’ați gândit vreodată că Ucraina și Rusia pot fi într’un război?

Nu, niciodată, fiindcă ei sunt același popor, iar Rusia s’a format din regiunea kieveană. Acest război este un non-sens, dar din cauza că rușii sunt agresivi, ei au posibilitatea de a ține sub influența lor zona Belarusului, Kazahstanului, nu numai a Ucrainei. Eu nu exclud că următorul conflict de acest gen va fi în Kazakstan, după Ucraina, din cauză că șase regiuni din componeneța Rusiei au fost predate Kazahstanului pe vremea lui Hrușciov.

Nu întâmplător Nazarbaev (președintele Kazahstanului), fiind azilat, a mutat capitala din Alma-Ata la Astana, mai aproape de frontiera cu Rusia, pentru ca populația kazahă să vină masiv în aceste regiuni pentru a se putea realiza un schimb de populație. A fost luată o măsură inteligentă în acest caz, dar asta nu’i salvează, prentru că rușii sunt agresivi, ocupanți, și ei cu asta se mândresc.

Cu toții știm că există asemănări zdrobitoare de felul în care au acționat forțele ruse în Transnistria și Donbas, ne puteți enumera câteva deosebiri?

Prima diferență e faptul că noi eram abia în stadiul de creare a statalității Republicii Moldova, când s’a declanșat războiul din Transnistria, în anii ’90-’91. Atunci noi nu aveam nici armată, nici structuri militare, iar nu numai în Transnistria, dar și pe teritoriul Republicii Moldova era coloana a 5-a a armatei sovietice, în care intrau ruși, ucraineni, găgăuzi, bulgari. Aceștia la rândul lor erau instigați împotriva moldovenilor sau creării statului Republica Moldova, iar noi am luptat împotriva lor.

„Conflictul din Ucraina era programat”

Acum Ucraina a avut 20 de ani pentru a’și crea statalitatea, armata și să se înzestreze cu o logistică puternică, să fie instruți ofițerii. Iar ei erau pregătiți ca să înfrunte sau să reziste unui atac local din partea Rusiei. Totuși după datele pe care eu le cunosc, imediat după ce a fost pus Ianukovici președinte în Ucraina, de către Putin, ei au primit dispoziții de a distruge încet forțele armate, de securitate și internele. Totul era făcut intenționat pentru a nu exista aceste forțe de rezistență în eventualul unui atac, care era deja programat.

Adevărul despre flota rusească de la Marea Neagră

Nu întâmplător Crimeea a fost cedată, fără nici un foc de armă. Încă de acum 5-6 ani, Ianukovici a distrus practic armata ucraineană, a demoralizat’o, lăsând’o fără logistică și salarii pentru militari. Plus la asta, televiziunea în mod masiv era o propagandă rusească. După care au fost plasate în centrele regionale ale Ucrainei, grupe puternice de provocatori, de oameni care pregăteau terenul și populația pentru realizarea unui stat comun, o comunitate slavă împreună cu Rusia, Belarus și Kazahstan.

Am vorbit cu colegii mei de la Academia Marelui Stat-Major de la Moscova, cu generalul Suvorov și Lanțov, care mai au câte o posibilitate de intrare în Kremlin, și mi’au spus că Putin este un nebun dirijat, care face tot ceea ce este programat. El deja nu se mai apaține pe sine, el e o uneltă moartă, care este dirijată de două clanuri, unul economic și altul militar. Aceste două forțe prevalează între ele și îi dictează ce să facă. Dacă nu va face ceea ce i se zice, el va sfârși precum Gaddafi. El doar reproduce ceea ce doresc echipele din stânga sau din dreapta. Acum prevalează clanul militar, care a gândit și pregătit planul Novorusiei, începând de la Donețk și Lugansk, până la Crimeea, prin regiunile Herson, Nikolaev, apoi Odessa, pentru a se uni cu Transnistria și sudul Basarabiei, Bugeacul, pentru a ajunge la gurile Dunării, pentru a fi vecin cu România. Acesta e planul strategic. Asta e Novorusia. Deocamdată vorbim teoretic, dar nimic nu trebuie de exclus.

Cum vedeți parcursul european al Republicii Moldova, cu sau fără Transnistria?

Noi trebuie să ne integrăm cu Transnistria, însă până atunci trebuie de schimbat guvernanții de la Chișinău. Până nu se va schimba elita politică de acolo, care sunt niște hoți de zile mari și au venit nu la guvernat, ci la furat, atunci nu poți face nimic. Acum comuniștii au susținut guvernarea și l’au promovat ca premier pe Gaburici, care este nașul de cununie al nepoatei lui Vladimir Voronin. Republica Moldova e un sat mare, în care toți aceștia se țin morțiș unul de altul.

A mai apărut un Filat, a mai apărut un Plahotniuc și tot așa. Ei au privatizat Republica Moldova și au transformat’o într’un SRL care le aparține. Aceștia nu sunt capabili să rezolve vreodată conflictul transnistrean și nici nu’și doresc, pentru că și ei la rândul lor au spălat foarte mulți bani și au făcut contrabandă pe acolo. Transnistria este o zonă gri, neagră, dar bună atât pentru Rusia, pentru Ucraina, cât și pentru Moldova.

Republica Moldova – statul fără coloană vertebrală

Eu am organizat reținerea lui Smirnov, în secret, cu acordul președintelui Snegur. Cel care a făcut o lovitură de stat, a luat o fâșie de pământ de’al nostru și a creat un alt stat a fost eliberat de către Snegur cu lașul procuror general Postovan, pentru că era deputat și nu poate fi arestat.

După ce eu l’am adus cu mari eforturi în țară pe la Soroca, l’am sunat pe la ora 5 dimineață pe Snegur și l’am anunțat că marfa este pe loc și îl voi plasa în subsolul instituției ministerului apărării, pentru ca mai apoi să fie predat justiției și să fie judecat pentru abuz de putere și lovitură de stat. Însă mulți atunci au fost niște lași, cu coada între vine cum se zice la noi, iar peste o săptămână l’au eliberat. În acel moment eram în stare să mă îngrop de rușine.

De ce ministerele de la Chișinău îl lasă pe Șevciuk să sircule liber prin Moldova, ba chiar să și zboare spre Moscova prin aeroportul de la Chișinău?

Pentru că nu vor să’l supere pe fratele cel mai mare, ursul. Dacă el se supără atunci impun embargouri la fructe, legume, carne, care provoacă daune economice și ei sunt foarte sensibili și se sperie când ursul mișcă din deget, nu din pumn. Și atunci îi permit orice lui Șevciuk.

Eu am observat imediat după ce m’am stabilit timp de 7 ani în România că din ce în ce mai mult se vorbește limba rusă în Chișinău. Însă din ’90 până în ’92, rușii mereu luau cartea’n mână și învățau română, însă după aceia s’a dat frâu liber și se circula liber din Transnistria. Chișinăul era și este împânzit de mașini cu numere de înmatriculare transnistrene. Republica Moldova e un stat fără coloană vertebrală.

Ce ați schimba, dacă ați putea întoarce timpul acum 23 de ani?

Aș schimba multe. L’aș fi eliminat pe primul președinte, Snegur, trimițându’l la închisoare pentru că a acceptat crearea Transnistriei. Aș face posibilul și imposibilul pentru a stopa propaganda rusească care spală creierii moldovenilor timp de două sute de ani. Televiziunile rusești nu au ce căuta pe teritoriul Republicii Moldova. Apoi pe toți tinerii i’aș trimite să studieze în România de la Chișinău, pentru că acolo toți profesorii au viciul rusesc de a lua mită.

Aș crea un puternic minister de externe, unde oameni de valoare, diplomați care ar prezenta și apăra interesele Republicii Moldova, ar spune adevărul și s’ar lupta pentru extragerea armatei de ocupație de pe teritoiul Republicii Moldova și întoarcerea Transnistriei în componența statului Republica Moldova, care este recunoscut ca un stat unic, integral, indivizibil și de Rusia, și de ONU, și de toți. Și aș aduce la guvernare un parlament sănătos, care ține la neamul românesc, la Unire și la țara-mamă, care vrea în UE și NATO.

„Transnistria ar putea crea al doilea front în Ucraina”

Pe teritoriul Ucrainei este un front deschis în Donbas, însă rușii au posibilitatea de a deschide al doilea front împotriva Ucrainei din Transnistria, unde au un depozit de 21.000 tone de armament și muniție, unde au 4,5 mii de soldați bine pregătiți, sau chiar dublu, staționați în Transnistria, unde au Garda Națională, numeroși cazaci, miliție sau armata națională, care ar însuma vreo 30 de mii de oameni, care ar putea mâine să fie angajați într’un atac militar, care ar putea deschide al doilea front în Ucraina.

Și eu nu exclud că se va deschide un alt front. Mai ales că acum, actuala guvernare de la Chișinău a cesionat aeroportul unor ruși, iar ei într’o singură noapte mai pot aduce încă alte câteva mii de militari.

Unde se plasează România în acest context?

România, astăzi, ne poate ajuta doar la nivel internațional. Nu e precum atunci când a fost conflictul din Transnistria, când ministrul apărării Nicolae Spiroiu, cu consimțământul lui Iliescu, ne trimitea pe la Ungheni tot ce îi ceream, TAB-uri , armament, muniție, aruncătoare de mine, grenade, care ne’a ajutat să rezistăm.

În 2003, s’au împlinit 20 de ani de la absolvirea Academiei de Forțe Militare Stat-Major și ne’am reîntâlnit promoția respectivă la Moscova. Am fost și eu invitat, iar fiind în aceeași promoție cu fostul ministrul al apărării din Rusia, Graciov, l’am întrebat ce s’a întâmplat atunci de am luptat unul împotriva altuia, iar el mi’a răspuns că nebunii de politicieni ne’au pus să fim dușmani și că a primit ordin ca Armta a 14-a să se implice în conflict.
La mine pe masă era o dispoziție a comandantului suprem al Rusiei ca la ordin suplimentar, districtul armatei respective să ajungă până la Prut. Însă noi i’am oprit la Nistru. Noi am câștigat. Orice nu s-ar spune despre acest conflict, noi am biruit. Am făcut față și am rezistat. Și ei văzând atunci că sunt mari vărsări de sânge, l’au chemat pe Snegur la Moscova să semneze armistițiul de încetare a focului.

Chiar și din SUA, generalul Wesley Clark mi’a spus că a sunat pentru a cere încetarea focului, pentru că aici în Balcani este un butoi cu pulbere, iar dacă se întâmplă ceva în Basarabia, de aici poate să explodeze toată Europa. Și atunci Boris Elțîn l’a chemat pe Snegur să semneze împreună cu Smirnov. Cam acesta a fost marele pacificator Mircea Snegur, un „Ștefan cel Mare” al zilelor noastre.

Problema este că rușii, cei care ne’au pus în genunchi și ne’au nimicit, distrus, omorât, schingiuit și ne’au făcut copii orfani, ei au reușit să’i impună lui Snegur să semneze armistițiul de încetare a focului din care făcea parte și Transnistria.

Ce simțiți atunci când treceți Prutul?

Pentru mine e același sentiment „de acasă”. Însă când sunt la Chișinău, simt că sunt o mulțime de alogeni care sunt împotriva noastră, care nu sunt predispuși să ne stimeze și se uită urât la mine. Eu nu sunt privit acolo cu ochi buni, pentru că am organizat și i’am ridicat pe oameni să lupte, să reziste pentru a apăra demnitatea, integritatea și cinstea acestui neam. Eu sunt un dușman pentru președinți, comuniști sau restul nomenclaturiștilor de la guvernare.

Proiectul Unirii Basarabiei cu România este realizabil?

Totuși Unirea se va realiza. Chiar în 90-91, am avut o întâlnire la Huși, unde eram eu, Snegur, Iliescu, Roman și Spiroiu, și am discutat mai multe probleme printre care și cea de Unire, pe care eu am propus’o. Ei au spus că districtul militar Odesa și Uniunea Sovietică stă aici pe Prut, iar noi nu putem să ne unim. Mă considerau nebun, însă atunci era momentul oportun.

Acum din datele pe care le dețin eu, circa 35-40% dintre moldoveni și’ar dori Unirea cu România și e o cifră destul de bună. Iar odată cu schimbarea noii generații și cu schimbarea atitudinii aici la București, cât și la Chișinău, va da Dumnezeu și va veni Unirea.

Cum vedeți Republica Moldova peste 10 ani?

Republica Moldova atunci va fi în componența țării.

La 23 august 1939, Uniunea Sovietică a lui Stalin şi Germania lui Hitler au semnat un document controversat, tragic pentru România, cunoscut publicului larg sub numele de Pactul Ribentrop- Molotov.

În urma acestui tratat, Uniunea Sovietică a smuls României, cu acceptul Germaniei, Basarabia şi Bucovina de Nord. Ulterior, în 1940, Bucovina de Nord şi sudul Basarabiei, respectiv judeţele Cetatea Albă – cunoscută şi sub numele de Bolgrad -, Ismail şi Cahul, au intrat în componenţa Republicii Sovietice Ucrainene, iar Republica Sovietică Moldova a primit Transnistria.

Acest amestec de teritorii avea drept scop stabilizarea influenţei ruseşti în zonă. După 1990, războiul din Transnistria şi cel actual din Ucraina au condus la formarea unor enclave controlate de Moscova în această regiune a Europei. Ruşii au luat Kievului toată Crimeea, iar acum vor să invadeze sud-estul Ucrainei şi Transnistria, adică estul Republicii Moldova. Pentru a atinge acest scop, ruşii au, cel puţin pentru moldoveni, şi un plan diplomatic.

După ce în 1940 Rusia a răpit României Bucovina de Nord şi Basarabia, a dat Bugeacul Ucrainei şi a alipit la Republica Moldova un teritoriu de dincolo de Nistru, care nu fusese niciodată al României, numit Transnistria. Acum, după 74 de ani, Moscova cere înapoi Transnistria în schimbul cedării Bugeacului

Rusia a depozitat în subteran muniţie, susține generalul Emil Străinu, doctor în probleme de război geofizic, ameninţări neconvenţionale şi asimetrice:

“Rusia, cu acceptul Germaniei, a propus unor cercuri politice din Basarabia ca în schimbul cedării Transnistriei către Moscova, Republica Moldova să reprimească judeţele Cahul, Ismail şi Cetatea Albă, cunoscute şi sub denumirea generică de Bugeac. Este un fel de rescriere a Pactului Ribentrop-Molotov, dar în sens invers. Interesul ruşilor pentru Transnistria este dat nu numai de poziţia sa strategică, ci şi de uriaşul sistem de amenajări subterane din stânga Nistrului, unde sunt depozitate 32.000 de vagoane de tehnică militară şi muniţie cu care se poate echipa o armată”.
Chişinăul a greşit în 1991, când a cedat teritoriile istorice

Conform unor surse ale diplomaţiei româneşti, în timpul dezmembrării Uniunii Sovietice, în 1991, conducerea Republicii Moldova a avut o întâlnire cu reprezentanţii de vârf ai Kremlinului, invitată la convorbiri fiind şi o delegaţie românească.

Deşi, conform discuţiilor anterioare dintre români şi moldoveni, Chişinăul ar fi trebuit să cedeze Transnistria şi să pună problema judeţelor Cernăuţi, Hotin, Cahul, Ismail şi Bolgrad, Republica Moldova nu a renunţat la Transnistria, teritoriu controlat de celebra Armată a XIV-a, vârful de lance al URSS în sud-estul Europei. Transnistria este o piatră de moară care încetineşte integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Evoluţie geopolitică

Bucovina istorică era, la data anexării ei de către Habsburgi, o parte constitutivă a Principatului Moldovei. Toponimul slav „Bucovina“ = „Ţara Fagilor“, preluat ulterior de către austrieci cu aceeaşi semnificaţie („Buchenland“), este atestat documentar pentru prima dată într-un document emis de cancelaria domnească a Moldovei din timpul lui Roman I (la 30 martie 1392). Prin urmare, istoria Bucovinei din perioada 1359-1774 este parte integrantă din istoria principatului moldav, de la întemeierea ţării şi până la anexarea provinciei de către Imperiul Habsburgic.

Deşi trupele austriece au ocupat Bucovina încă din toamna anului 1774, din punct de vedere juridic ea va deveni oficial provincie austriacă la 7 mai 1775, printr-o convenţie încheiată între Imperiul Habsburgic şi Sublima Poartă – sub a cărei suzeranitate se afla Moldova. Delimitarea graniţelor s’a perfectat prin Convenţia din 12 mai 1776. Timp de 12 ani (între 1774-1786), Bucovina s’a aflat sub administraţie militară austriacă, fiind condusã de guvernatorii militari Gabriel Fleiherr von Splény (1774-1778) şi Karl Freiherr von Enzenberg (1778-1786).

Între anii 1786-1848, Bucovina a fost încorporată Galiţiei, drept cel de-al 19-lea cerc (Kreis). Această perioadă este considerată de istoriografia română drept cea mai nefastă din istoria Bucovinei, opinie împărtăşită şi de o serie de istorici austrieci de prestigiu, precum şi de unii istorici ucraineni contemporani.

După revoluţia de la 1848-1849, împăratul Franz Joseph I a hotărât separarea Bucovinei de Galiţia, recunoscându’i autonomia prin Constituţia din 1849. În urma alegerilor din 1861 s’a constituit prima Dietă a Bucovinei, iar un an mai târziu împăratul a acordat Marelui Ducat al Bucovinei stema proprie: bourul moldovenesc pe fond tricolor (roşu, albastru şi auriu). Cu prilejul proclamării monarhiei austro-ungare (1867) Bucovina a intrat în componenţa Cisleitaniei, depinzând direct de Viena, iar începând din anul 1873, Episcopia Bucovinei a fost ridicată la rang de Mitropolie, cu denumirea de Mitropolia Bucovinei şi Dalmaţiei.

La 23 octombrie 1918, Adunarea Constituantă, convocată de Adunarea Naţională a Românilor, sub preşedinţia lui Iancu Flondor, a hotărât desprinderea Bucovinei de Austria şi Unirea cu Regatul României, lucru înfăptuit la 28 noiembrie acelaşi an, când Consiliul Naţional Român din Bucovina a votat cu o majoritate impresionantă de voturi unirea acestui străvechi pământ românesc (10.442 kmp) cu România, în graniţele sale istorice, de la Nistru până la Ceremuş şi Colacin.

La 28 iunie 1940, în urma ultimatum-urilor sovietice şi ca urmare a aplicării în practică a prevederile secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov, nordul Bucovinei (circa 6.000 kmp), împreună cu Ţinutul Herţa şi Basarabia au fost anexate de U.R.S.S.

Eliberate de Armata Română (iulie 1941-martie 1944), aceste teritorii vor fi reocupate de Armata Roşie şi înglobate în cadrul Uniunii Sovietice. Ulterior, Bucovina de Nord, ţinuturile Herţa şi Hotin, precum şi Bugeacul, adică a partea de sud a Basarabiei, la care, în anul 1948 va fi adăugată şi Insula Şerpilor, vor fi incluse în componenţa R.S.S. Ucrainene.

În prezent, Bucovina de Nord constituie o provincie a Ucrainei cunoscută sub numele de regiunea Cernăuţi, care cuprinde fostul judeţ Cernăuţi, părţi importante din judeţele Suceava şi Rădăuţi, judeţul Hotin şi Ţinutul Herţa. Suprafaţa totală a regiunii grupează 8.100 kmp (din care circa 6.000 kmp nordul Bucovinei) cu o populaţie de 940.801 locuitori, din care românii, datorită deportărilor, dislocărilor, refugierilor, execuţiilor sumare sau colonizărilor (prin imigrări) de elemente alogene, îndeosebi ucrainene sau rusofone, reprezintă doar 20%.

În sinteză, situaţia Bucovinei a fost următoarea:

1359-1775 (416 ani) ea a făcut parte din Principatul Moldovei.
1775-1918 (143 ani) s’a aflat sub dominaţia Habsburgilor.
1918-1940 şi 1941-1944, prin voinţa naţională a majorităţii locuitorilor ei, Bucovina s-a unit cu România.
1940-1941 şi 1944-1991 (aproape 48 ani), prin rapt, Bucovina de nord şi ţinutul Herţa au fost anexate la U.R.S.S.
Din anul 1991, nordul Bucovinei (regiunea Cernăuţi) împreună cu sudul Basarabiei şi Insula Şerpilor (înglobate în regiunea Odessa) fac parte din Republica Ucraina, ca stat succesor al fostei U.R.S.S.

2. Evoluţia demografică a Bucovinei
2.1. Schimbarea structurii etnice a populaţiei Bucovinei în perioada 1774-1918

Schimbarea structurii etnice a populaţiei Bucovinei în perioada 1774-1918 se poate explica prin mai multe cauze, între care cea mai importantă a constituit-o migraţia – de fapt, atît emigrările cât mai ales, imigrările în Bucovina, precum şi asimilările, deci deznaţionalizarea elementului autohton românesc.

Ca o consecinţă a războiului ruso-turc dintre anii 1768-1774, densitate populaţiei Bucovinei, la data anexării ei de către Austria era de circa 7 locuitori/kmp, fapt ce a determinat autorităţile de la Viena să încurajeze imigraţia elementelor germane, slovace, maghiare, poloneze şi ruso-lipoveneşti.

Bogăţiile Bucovinei au exercitat o atracţie deosebită şi asupra altor etnii, în special ruteni şi evrei. Referitor la colonizarea rutenilor, s-a scris mult pe această temă, formulându’se o serie de teze fără substrat ştiinţific, dar cu puternică implicare politică şi ideologică. Astfel, istoriografia sovietică şi, mai nou, cea ucraineană, au bătut monetă pe apartenenţa întregii Moldove (prestatale) la Rusia kieveană, apoi la principatul Haliciului care, în viziunea pseudoistoricilor de la Moscova, respectiv, Kiev, s’ar fi întins până la Dunărea de Jos. Aceiaşi specialişti în falsificarea adevărului istoric susţin că, atât Dragoş Vodă cât şi Bogdan I, descălecând Moldova, ar fi găsit aici o populaţie compactă ucraineană care în decurs de patru secole (1359-1774) ar fi fost românizată, în timp ce ucrainenii din Galiţia, aflaţi sub dominaţie poloneză, s’ar fi polonizat.

Mergând pe linia mistificării istorice, s’a ajuns la afirmaţia hilară după care Bucovina ar fi leagănul poporului ucrainean, în timp ce mănăstirile celebre de la Voroneţ, Arbore, Suceviţa, Moldoviţa, cu frescele lor, ar fi opera ucrainenilor.

Este evident că existenţa unui important segment de populaţie slavă (ruteană sau ucraineană) în Moldova de Nord nu poate fi negată, ea fiind prezentă aici încă din primele secole ale evului mediu, îndeosebi după ce „Principatul Haliciului şi-a pierdut independenţa şi a ajuns sub dominaţia polonilor“.

Atunci, „(… ) asuprirea exercitată de cuceritori asupra populaţiei rutene devenise atât de insuportabilă încât foarte mulţi ruteni şi-au părăsit patria şi s’au stabilit în Bucovina. Această emigraţie din Galiţia a continuat şi în timpul când Bucovina a ajuns sub stăpânirea austriacă, fiind şi mai mult favorizată prin faptul că aici domina scutirea de recrutare, ceea ce îi făcea pe mulţi oameni să se aşeze aici pentru totdeauna («ansässing zu machen»). Din acest timp a început populaţia ruteană din Bucovina să crească rapid şi neîntrerupt“.

Monografia Comandamentului Jandarmeriei (austriece) din Bucovina din care a fost preluat acest citat este o sursă de autoritate care nu poate fi negată. Problema rutenilor (inclusiv a huţulilor sau huţanilor) trebuie studiată în contextul mai larg al evoluţiei populaţiei ucrainene şi a spaţiului ei de „roire“, din varii motive, începând cu statul kievean (secolele X-XI), cnezatul Haliciului (secolul XII, prima jumătate a secolului al XIII-lea), raporturile acestor formaţiuni politice cu regatul polonez, uniaţia cu Roma (1596) etc.

Referitor la procesul de asimilare a populaţiei, acesta a fost biunivoc, el făcându’se atât prin asimilarea de către români a rutenilor, cât mai ales în sens invers, adică a românilor de către ruteni (ucraineni).

În ceea ce priveşte hotarele Bucovinei istorice, apartenenţa ei la Principatul Moldovei şi caracterul eminamente românesc al locuitorilor săi, sunt realităţi care nu pot fi negate decât de răuvoitori. Astfel, referitor la hotarele Bucovinei, menţionăm faptul că ele au fost dintotdeauna pe Ceremuş, Colacin şi Nistru. Într-adevăr, vechiul hotar dintre Moldova şi regatul Poloniei a fost statornicit definitiv pe cursurile de apă amintite cu prilejul înţelegerii dintre regele Poloniei şi logofătul Tăutu, reprezentantul domnitorului Moldovei, prilej cu care demnitarul moldovean a fost „dăruit“ cu şase sate de către craiul leşesc, fapt amintit şi de Ion Neculce în cronica sa. Că hotarul moldo-polon era pe Nistru rezultă şi dintr-un document mai puţin cunoscut, Convenţia polono-otomană din 14 octombrie 1703, încheiată între reprezentanţii regatului Poloniei şi cei ai Înaltei Porţi, ultima în calitate de putere suzerană a Moldovei, în care partea polonă declara că: „Inter nos et Valachiam ipse Deum flumine Tyra dislimitavit“, adică „Între noi şi Valahia (Moldova, n.n.) însuşi Dumnezeu a pus graniţă fluviul Nistru“.

Compoziţia etnică a provinciei indică faptul că la data ocupării Bucovinei de către Habsburgi populaţia era preponderent românească, fapt recunoscut şi de autorităţile austriece în monografia oficială amintită anterior şi publicată în anul 1899: „După naţionalitate, majoritatea locuitorilor (în anul 1775, n.n.) aparţineau neamului românesc («rumänischer Volksstamm»)“.

Ulterior, datorită colonizărilor şi imigrărilor amintite, ponderea românilor a scăzut sistematic: de la 68% (1786), la 34,4% (1910). În schimb, ponderea populaţiei ucrainene a crescut prin imigraţie (iniţial din Galiţia, apoi din Rusia Ţaristă) datorită cauzelor enumerate mai sus, atingând maximum în anul 1880 (42,2%), dar scăzând la 38,4% în 1910.

Tot datorită imigrărilor a crescut considerabil şi ponderea altor naţionalităţi. Între aceştia, se remarcă ponderea evreilor, nesemnificativă în anul 1784 (526 persoane recenzate), dar care a ajuns la 47.700 în 1869. Ulterior, datorită pogromurilor şi prigoanei la care erau supuşi în Imperiul Ţarist, aceştia se vor refugia masiv în Galiţia şi Bucovina, unde numărul lor va ajunge la 102.899 în 1910 – adică 12,9 % din populaţia totală a provinciei.

Dintre celalte populaţii, ponderi mai însemnate au înregistrat germani şi polonezii. Germanii, aproape inexistenţi înainte de 1775, ajung la 159.486 în anul 1900, în timp ce polonezii nu trec de 26.857 (acelaşi an).

Astfel, prin colonizări şi imigrări masive, încurajate de Curtea de la Viena în cei 143 de ani de stăpânire austriacă, populaţia Bucovinei a devenit un veritabil mozaic etnic: români, ruteni, germani, evrei, polonezi, unguri, slovaci, armeni etc.

Evoluţia populaţiei Bucovinei şi structura pe naţionalităţi între anii 1786-1910

Anul            Total        Români        Ruteni        Alţii         Români (în %)      Ruteni (în %)      Alţii (în %)

1786 135.494 91.823 31.691 12.000 67,8 23,4 8,8
1848 377.581 209.293 108.907 59.381 55,4 28,8 15,8
1869 511.364 207.000 186.000 11.836 40,5 36,4 23,1
1880 568.453 190.005 239.960 138.758 33,4 42,2 24,4
1890 642.495 208.301 268.367 165.827 32,4 41,8 25,8
1900 730.195 229.018 297.798 20.337 31,4 40,8 27,8
1910 794.929 273.254 305.101 21.657 34,4 38,4 27,2

2.2. Bucovina între 1918-1941 şi 1941-1944

După 28 noiembrie 1918, Bucovina istorică a revenit României, îndreptându’se astfel raptul istoric din 1775.

Conform recensământului populaţiei din 1930, efectuat de autorităţile române după criterii ştiinţifice şi prelucrat cu metode moderne (s’a avut în vedere naţionalitate exprimată expres de cel recenzat, limba maternă şi religia căreia îi aparţinea), ponderea românilor (din totalul de 853.009 locuitori) a ajuns la 379.691 locuitori, adică 44,5 %, urmaţi de ucraineni, ruteni şi huţani (248.567 locuitori reprezentânt 29,1% din populaţia provinciei).

Numărul evreilor, care în recensămintele dublei monarhii erau trecuţi la germani (în Bucovina) sau la unguri (în Transilvania şi Banat) a fost stabilit corect, pe baza indicelui religios, iar nu al „limbii uzuale“ sau „de conversaţie“, stabilindu’se la 92.492 (10,8%), iar al germanilor şi polonilor la 75.533 (8,9%), respectiv 30.580 (3,6%).

Populaţia Bucovinei după neam şi dispunerea ei în mediul urban şi rural, conform recensământului din 1930

Neamul                                 Total        %             Urban           %         Rural           %
Bucovina                             853.009    100,0       228.056     100,0     624.953       100,0
Români                               379.691     44,5          75.171      33,0      304.520         48,7
Ruteni, ucraineni şi huţani  248.567      29,1         31.600      13,9      216.967         34,7
Evrei                                     92.492     10,8          68.349       30,0       24.143           3,9
Germani                               75.533        8,9          33.481      14,7       42.052           6,7
Poloni                                  30.580        3,6         14.442         6,3        16.158           2,6
Alte neamuri                        26.146        3,1           5.013        2,1         21.113           3,4

Preşedintele Societăţii Culturale Bucureşti-Chişinău, domnul Gheorghe Gavrilă-Copil, i’a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui rus, Vladimir Putin, în care îi cere acestuia să denunțe tratatul Ribbentrop-Molotov şi să retragă trupele ruseşti din oraşul Tighina, actualmente incorporat prin forţă în aşa-zisa Republică Transnistreană.

Comunicat către Vladimir Putin

„Vă propunem un prim pas, retragerea necondiţionată a armatei din Tighina, la răsărit de Nistru, deoarece oraşul Tighina (Bender), de la apus de râul Nistru, face parte dintotdeauna din Basarabia, acum din R. Moldova. Este inclus, abuziv, de către URSS, în Transnistria. Atât partea de sud a Basarabiei (până la Marea Neagră), cât şi nordul Basarabiei, fac parte din întreaga Basarabie, acum, în continuare alipite Ucrainei, în interiorul Basarabiei constituindu-se statul Republica Moldova, din care face parte şi Transnistria.

Această reparaţie teritorială, reintegrarea oraşului Tighina în Basarabia (în R.Moldova!) va fi un bun semnal pe planul politic internaţional, spre luare aminte la pasul următor, o declarţie clară, conformă adevărului: URSS a anexat Basarabia, Ţinutul Herţa şi nordul Bucovinei de la România, le-a alipit Republicii Socialiste Sovietice Ucraina, temporar. Federaţia Rusă consideră că relaţiile dintre Federaţia Rusă şi România, cât şi cu Uniunea Europeană, trebuie să se stabilizeze pe încredere. Propunerile noastre sunt singurele variante autentice, de încredere„, afirmă semnatarul comunicatului.

Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău îi aminteşte lui Vladimir Putin că tratatul Ribbentrop-Molotov este „una dintre cele mai mari crime la adresa umanităţii” şi îi cere şefului rus să nu semneze acolo unde au semnat Stalin şi Hitler.

„Pentru anexările provinciilor româneşti sunt de vină Stalin şi Hiler, Guvernul sovietic şi Guvernul nazist, URSS şi Germania nazistă, aceste provincii româneşti fiind anexate de către URSS. Domnule Vladimir Putin, vă rugăm să fiţi cu luare aminte, să nu semnaţi Dumneavoastră în locul lui Stalin şi Hitler, în locul URSS şi al Germaniei naziste, în locul lui Molotov şi Ribbentrop, reactivarea acestui Tratat, pe cale militară şi totodată prin diversiuni şi conflict armat în Basarabia şi în R. Moldova. Tratatul acesta este una din cele mai mari crime la adresa umanităţii, consecinţele contină şi azi, fiind o rană deschisă pentru poporul român”, scrie Copil.

Autorul comunicatului îi propune lui Vladimir Putin să accepte unirea Republicii Moldova, incluzând Transnistria, cu România, pentru a putea da semnalul unei relaţii bazate pe încredere între cele două ţări.

„V’aţi propus să împiedicaţi cu orice mijloace Unirea R. Moldova cu România? Pe cale militară , prin diversiune internă? Considerăm că aceste căi nu fac parte din planurile reale ale Moscovei, drept pentru care vă facem o propunere, Unirea necondiţionată a R. Modova, cu România, deci şi cu Transnistria. În Transnistria cea mai mare comunitate etnică o formează românii. Ştiţi prea bine că Transnistria a fost anexată de imperiul ţarist. În Transnistria din timpul anexării, marea majoritatea populaţiei era constituită din români. Un mare om de stat, ca să fie respectat şi glasul său să fie auzit în întreaga lume, trebuie să înlăture răul săvârşit de conaţionalii săi din trecutul mai îndepărtat sau apropiat.

Meditaţi d-le preşedinte Vladimir Putin şi la această propunere şi la avantajele stabilizării bunei vecinătăţi între Federaţia Rusă şi România, între Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană„, încheie Gheorghe Gavrilă Copil.

Acesta a trimis un mesaj şi pentru poporul ucrainean, căruia îi cere să renunţe la teritoriile româneşti luate prin forţă de către URSS, respectiv Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa.

„Războiul poate fi evitat şi Ucraina salvată. În partea de sud şi de răsărit a Ucrainei trăiesc milioane de rusi. În partea de apus a Ucrainei, ucrainienii şi’au păstrat aspectul etnic şi când Ucraina se învecina cu România Mare, îl păstrează şi azi în partea de răsărit a României (Basaarabia, Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei) anexat de către URSS şi alipit Ucrainei. Etnicitatea ucrainienilor se poate constata şi pentru ucrainienii care trăiesc azi în România. E vorba de profilul sufletesc al românilor, de oameni prietenoşi. Pentru a evita războiul, care ar pune în pericol existenţa poporului ucrainian, vă rugăm, să fiţi cu luare a minte la propunrea noastră. Renunţaţi la partea de răsărit a României, cu o declaraţie clară, că aceasta nu aparţine Ucrainei, ci României.

În felul acesta considerăm că veţi fi primiţi cu prioritate şi în UE. În UE graniţele nu există, funcţionează libera circulaţie a persoanei şi vom trăi în bună pace, românii cu ucrainienii şi poporul ucrainian va fi salvat de la un dezastru”, scrie Gheorghe Gavrilă Copil.